Boli ale helminților

Examenul coproparazitologic

Viermii adulți de oxiuri au fost cunoscuți din antichitate. În papirusul egiptean Ebers c. În Grecia, Hippocrate c.

boli ale helminților papilloma hpv gola

Oxiurul a fost descris și în lucrările lui Avicenna Ibn Sina. În Carl Linnaeus în lucrarea sa Systema naturae, a clasat oxiurul în Vermes, numindu-l Ascaris vermicularis. ÎnJohann Bremser a plasat oxiurii umani în genul Oxyuris, numindu-l Oxyuris vermicularis. Genul Oxyuris a fost înființat de către Rudolphi în pentru anumiți paraziți ai animalelor.

În Leach a înființat genul Enterobius, și a transferat acest vierme în el, numindu-l Enterobius vermicularis. În Johann Gottfried Bremser descoperă viermele adult de sex masculin. În Vix descoperă ouăle în regiunea perianală.

Tratamentul eficient al helminților

În Rudolf Leuckart și trei studenți se autoinfectează ingerând ouă de oxiuri și observă viermii adulți în scaunele lor două săptămâni mai târziu. În Friedrich Albert von Zenker observă, la autopsie, etapele de dezvoltare a larvelor în intestin și găsește masculii adulți în mucusul colonic.

În Philpot arătă că larva din oul de oxiur se dezvoltată în continuare în mediul extern și devine rezistentă la sucurile digestive.

boli ale helminților ce să faci dacă papiloma zgâriată

În Clarence F. Graham modifică tamponul NIH înlocuind scotchul cu celofan. În Pirviniul este introdus în tratamentul oxiuriazei. În Pirantelul este introdus în tratamentul oxiuriazei. În Mebendazolul este introdus în tratamentul oxiuriazei. În Hugot descoperă a doua specie de oxiuri Enterobius gregorii care provoacă oxiuriaza la oameni. Agentul patogen. Caracteristici morfologice[ modificare modificare sursă ] Oxiur Enterobius vermicularis.

Boli de helminți de tip i

Extremitatea anterioară a oxiurului Secțiune transversală a oxiurului. Micrografie cu rezoluţie mare. Coloraţie cu hematoxilină și eozină.

boli ale helminților tricocefalie la adulți

Săgeţile indică crestele laterale. Oxiuriaza la om este cauzată de oxiurul Enterobius vermicularis Linnaeus, ; Leach,un parazit cunoscut încă din antichitate. A fost descoperită în prezent o a doua specie numită Enterobius gregorii Hugot,care provoacă oxiuriaza la oameni. Oxiurii sunt helminți care fac parte din încrengătura nematodelor. Sunt viermi rotunzi și albi sau albi boli ale helminților cu dimensiuni mici, cu extremitatea anterioară înconjurată de o proeminență cuticulară veziculară striată, în care pătrunde lichidul perienteric, denumită buton cefalic aripi boli ale helminților și care are rolul de a fixa parazitul de mucoasa intestinală a omului.

Oxiurii au două creste laterale aripi laterale longitudinale care permit identificarea ușoară a acestor paraziți pe secțiuni boli ale helminților. Aparatul digestiv este compus dintr-un esofag muscular de tip rabditoid cu un bulb esofagian posterior caracteristic, intestin și rect, care se deschide la exterior prin anus. Gura este înconjurată de trei buze capabile de a se retracta în corp asigurând o fixare solidă la mucoasa intestinală a omului.

Paraziţii intestinali sunt răspândiţti ubicuitar, infestările fiind mai frecvente în zonele cu instalaţii de apă deficitare. Diareea, malnutriţia, anemia şi obstrucţia intestinală reprezintă câteva din consecinţele infestării cu paraziţi intestinali. Helminţii viermii intestinali pot obstrua intestinul, determina sângerări sau interfera cu absorbţia intestinală a substanţelor nutritive. Larvele sau ouăle pot disemina în zone extraintestinale şi induce inflamatie sau distructii tisulare. Unii paraziţi din categoría protozoarelor sau helmintilor pot habita tractul intestinal al omului şi animalelor fără a provoca manifestări clinice5.

Oxiurii sunt reprezentați de două specii, Enterobius vermicularis și Enterobius gregorii, care se disting prin caracteristicile masculului înzestrat cu un spicul la extremitatea posterioară. Masculul Enterobius vermicularis măsoară 0,9—3,8 mm în lungime și 0,1—0,2 mm în diametru, în timp ce masculul Enterobius gregorii, măsoară 1,3—2,8 mm în lungime și 0,1—0,2 mm în diametru. Totuși, principalele diferențe țin de lungimea și forma spiculului unic boli ale helminților ornamentația cuticulară.

Spicul are o lungime de μm la E. Distincția acestor două specii boli ale helminților totuși contestată de unii autori. Unii cercetători cred că E. Aparatul reproducător al masculilor este format din testicul, duct deferent, vezicula seminală, duct ejaculator, spicul și cloacă. Au la extremitate posterioară creste caudale aripi caudale4 perechi de papile caudale papile genitale. Gubernaculul la masculi este absent. Masculul este mai mic decât femela, are o extremitate posterioară puternic curbată anterior boli ale helminților ventral, iar la femelă extremitate posterioară subțire și ascuțită.

Femelele speciilor E. Coadă ocupă o treime din lungimea totală a corpului. La femelă aparatul reproducător este dublu, de tip tubular, fiind compus din două ovare anterior și posteriordouă utere anterior și posteriorun vagin și o vulvă. Vulva cu buze proeminente se deschide la nivelul treimii anterioare a corpului. Uterele conțin mii de ouă.

boli ale helminților paraziți plini de sentiment

Durata vieții oxiurilor este de 37—93 zile pentru femele și aproximativ 50 zile pentru masculi. Ouăle sunt netede, au formă alungită ovalară, asimetrică, cu o față plană și benzi largi de congelator convexă în secțiune transversală. Ele măsoară 50—60 µm în lungime și 30—32 µm în lățime. Sunt transparente, au un înveliș subțire, dublu. Cele două membrane se întâlnesc la unul din poli.

Examen materii fecale la ouă de helminţi

Un pol este mai ascuțit și prin el iese larva. În interior au un embrion ovoid care are o prelungire, ca o coadă. Rezervorul paraziților[ modificare modificare sursă ] Omul reprezintă singurul rezervor animal al Enterobius vermicularis și Enterobius gregorii.

Alte specii de oxiuri pot contamina unele primate, dar nu trec la om. Unii cercetători au găsit la cimpanzei oxiurul Enterobius anthropopitheci oxiurul cimpanzeilorprecum boli ale helminților Enterobius vermicularis și Enterobius gregorii.

Ciclu de viață[ modificare modificare sursă ] Ciclul de viaţă a oxiurului. Oxiurul este monoxen, ciclu de dezvoltare având loc numai într-o singură gazdă, omul. Persoana parazitată cu Enterobius vermicularis poate vehicula ouăle din regiunea perianală în cavitatea bucală, fie direct, pe degete, fie indirect, contaminând diferite obiecte sau alimente.

După ingestie, ouăle infectante eclozează în stomac și duoden și dau naștere la o larvă rabditoidă. Această larvă, puțin mobilă boli ale helminților lipsită de armătură cefalică, cu o lungime de — µm, migrează spre ileoncec și apendice.

Prin două năpârliri, în intestinul subțire, larvele devin viermi adulți în momentul în care ajung în zona ileocecală. Viermi adulți se localizează în regiunea ileocecală a intestinului, mai ales în cec, dar se pot mișca de obicei de-a lungul tractului gastro-intestinal de la stomac la anus. Viermii adulți se hrănesc cu conținut intestinal și se atașează de mucoasa intestinală atunci când se hrănesc probabil cu celule epiteliale și bacterii. Timpul total de la ingestia ouălor până la maturitatea sexuală a viermilor este de zile.

După copulare în regiunea ileocecala, masculii rămân pe loc sau mor și sunt expulzați în fecale, în timp ce femelele se detașează de mucoasa colonică și migrează activ de-a lungul colonului spre regiunea anală. Ele progresează 12—14 cm pe oră. Când uterul este umplut cu ouă, femela gravidă traversează anusul, mai ales noaptea, și depune în pliurile mucoasei anale, la nivelul marginii anale, 4.

Una din trei persoane este infestată cu paraziţi intestinali la un moment dat în viaţă. Însă, de cele mai multe ori sistemul imunitar ajută la eliminarea lor din corp înainte ca ei să cauzeze manifestări neplăcute sau boli. Orice persoană poate fi purtătoarea unui parazit care îi afectează buna funcţionare a organismului, provocându-i, prin scăderea imunităţii, diferite boli dermatologice, afecţiuni ale tractului gastro-intestinal, urinar sau ale sistemului nervos. Ce sunt paraziţii intestinali? Paraziţii sunt organisme vii care trăiesc pe seama unui organism-gazdă.

Uneori, parazitul migrează și în afara anusului, depunând ouăle în regiunea perianală și perineală. Migrarea femelelor spre orificiul anal se face de obicei noaptea, după ce bolnavul se culcă, fiind însoțită de un prurit anal și perianal dezagreabil.

După depunerea ouălor, femelele mor și sunt eliminate. În momentul depunerii, ouăle conțin embrioni giriniformi, imaturi și neinfectanți.

Mai multe despre acest subiect