Semne de furie cu omul

Depresia, amestec de sentimente de tristețe, pierdere și furie

cum să scapi de viermi prin clisme

Simptome ca anosmia, adică lipsa mirosului, și ageuzia, adică dispariția totală a simțului gustului, sunt două simptome ce pot fi luate în calcul pentru posibila depistare a infecțiilor cu noul coronavirus, spune Academia americană de otolaringologie.

Prezența acestor simptome ar trebui să vă facă să luați foarte serios în considerare autoizolarea și testarea acestor persoane, este sfatul pe care îl dau doctorii.

hpv e cancro alla bocca

Și o organizație a medicilor ORL din Marea Britanie, dar și medicii din Franța au ajuns la concluzia că lipsa mirosului ar putea fi un simptom de Covid, în condițiile în care anosmia este asociată cu unele infecții respiratorii. Lipsa mirosului ca simptom de Covid s-a constatat după ce au fost analizate mai multe cazuri în Coreea de Sud, China și Italia, unde un număr semnificativ de pacienți cu infecții dovedite au dezvoltat anosmie.

Și în Germania, statistic, în mai bine de două din trei cazuri pacienții testați pozitiv la noul coronavirus s-au plâns de lipsa mirosului.

Accesele de furie la adulti

Inițial, s-a crezut că simptomele Covid sunt numai respiratorii. E adevărat că febra și tusea, insuficiența respiratorie sunt în continuare simptomele predominante.

tratamentul paraziților creierului

Dar, reamintește CNN, un studiu din China făcut pe primii de pacienți a arătat că au fost și simptome digestive la aproape jumătate dintre pacienți. Prin urmare, trebuie atenție, pentru că simptomele care însoțesc Covid sunt mai multe și pot fi aparent mai puțin evidente. Editor: Luana Păvălucă.

prostate cancer benign prostatic hyperplasia

Mai multe despre acest subiect